Fobii

Foarte multe persoane se confrunta cu diverse frici pe care nu si le pot explica, nu inteleg cum au aparut si ce le intretine. Uneori, chiar se ironizeaza, dandu-si seama de absurdul situatiei: “Nu stiu de ce incremenesc de spaima cand vad un paianjen. Simt cum mi se ridica parul de la ceafa si cum imi apar broboane de transpiratie pe fata. Si totusi, uita-te la mine cat sunt de mare! Ce poate sa-mi faca un paianjen atat de mic?”

Cu toate astea, chiar daca admit ca fricile lor sunt irationale - pentru ca stimulul de care le este teama nu este periculos - nu pot sa le controleze, sau o fac cu un efort foarte mare. Acest tip de frica, irationala sau foarte puternica in raport cu sursa, poarta numele de fobie.

Termenul fobie isi are originea in limba greaca - phobos. In mitologia greaca, Phobos era unul dintre cei doi fii gemeni (Phobos - frica si Desmos - teroare) ai lui Ares, zeul razboiului. Ei il insoteau pe Ares pe campul de lupta, semanand frica si teroare in randurile celor cu care se luptau.

Aulus Cornelius Celsus (25 i.Hr - 50 d.Hr), un erudit din Imperiul Roman, foloseste pentru prima data in enciclopedia “De Artibus”sufixul fobie, pentru a forma un derivat nou - hydrophobia (frica de apa). “De Artibus” este o compilatie de scrieri grecesti despre diferite activitati ale vremii - medicina, tactici de lupta, retorica, filosofie, agricultura etc. - pe care Celsus le-a strans de-a lungul timpului si le-a tradus in latina.

O mare parte din aceasta compilatie provine din opera lui Hippocrate, inclusiv o descriere a unei tulburari fobice (fara a fi numita asa) a unui pacient Nicanor. Acestuia i se facea frica daca auzea muzica de flaut. Hippocrate descrie simptomele (aceleasi ca cele din prezent) pe care le prezenta pacientul ori de cate ori auzea sau se intalnea cu flautisti pe timpul noptii (pe parcursul zilei totul decurgea normal).

Din aceasta enciplopedie mai supravietuieste timpului doar partea care contine scrierile de medicina. O buna perioada de timp, lucrarea a fost disparuta, fiind redescoperita in biblioteca Vaticanului in anul 1426. Ulterior, in 1478, este publicata, iar Celsus primeste recunoasterea care i se cuvenea.

Asadar, Hippocrate descrie primul simptomele aferente fobiei, dar Celsus este cel care-i aloca un termen, pe care l-a preluat din limba greaca, acesta fiind folosit si in prezent, atunci cand se mentioneaza frica irationala asociata unui stimul - obiect, situatie, persoana.

Chiar daca de-a lungul timpului au fost observate si constatate diverse fobii, ele nu erau considerate ca tulburari care perturba buna functionare a individului. Incepand cu 1947, o noua categorie de diagnostic medical - fobia - a fost introdusa in Clasificarea Internationala a Maladiilor, iar din 1951, Asociatia Americana de Psihiatrie clasifica fobiile in functie de stimulul fobic.

In prezent, in Manualul de Diagnostic si Statistica a Tulburarilor Mentale (DSM) gasim in sectiunea alocata tulburarilor anxioase si tulburarile fobice.

Cele trei mari categorii de tulburari fobice sunt: agorafobia, fobia specifica si fobia sociala. Elementul comun al tulburarilor fobice este emotia de frica intensa si persistenta, bineinteles cu toata incarcatura sa somatica - mobilizarea resurselor fizice pentru a reactiona, iar ceea ce le deosebeste este stimulul fobic.

O fobie destul de des intalnita este agorafobia. Aceasta se manifesta prin frica de spatiile deschise (autostrazi) sau de spatiile aglomerate (piete, magazine). Persoanele agorafobice isi imagineaza ca in aceste spatii nu ar fi protejate daca ar avea loc o ambuscada si ar avea nevoie de ajutor medical de urgenta, sau daca s-ar afla intr-o situatie “jenanta” (vomatul in public, pierderea controlului vezicii urinare, ruperea fermoarului pantalonului sau a turului pantalonului etc.) si ar fi nevoie de masuri imediate.

Strategia adoptata de agorafobici pentru a face fata fricii lor este cea de evitare. De exemplu, foarte multe persoane evita sa iasa din casa, fiindu-le teama de ceea ce li s-ar putea intampla daca s-ar afla in spatii deschise sau aglomerate. Agorafobicii creeaza scenarii ireale in mintea lor, in care se vad pusi in situatii din care nu pot scapa. Ireale pentru ca probabilitatea sa se intample ceea ce isi imagineaza este foarte mica.

“Nu ma duc la piata pentru ca in mod sigur o sa mi se faca rau.” - desi analizele medicale nu indica niciun semnal de alarma si nici starea lor de sanatate din acea zi nu este una care sa sustina astfel de ganduri.

“Nu ies din casa pentru ca atatea rele se intampla pe strada.” - uneori apar incidente/accidente, dar care este probabilitatea ca agorafobul sa fie partea afectata de fiecare data?

Astfel ca, din cauza fricii, calitatea vietii lor se reduce simtitor, iar activitatile in care se implica agorafobicii se restrang si ca numar si ca spatiu. In cele din urma, nici macar acasa nu se vor mai simti in siguranta.

Altora le este frica de evaluarea celorlalti, de ceea ce cred ceilalti despre ei. In general, sunt persoane care nu au incredere in ele insele, care se autoevalueaza negativ, persoane care se centreaza pe esecuri in detrimentul realizarilor si se asteapta sa fie respinse de cei cu care interactioneaza. Toate aceste aspecte le determina sa evite atat relatiile sociale, cat si escaladarea ierarhiei profesionale, preferand sa nu fie in centrul atentiei.

“Nu merg in parc cu prietenii mei pentru ca eu nu sunt la fel de interesant ca ei.”

“Nu vreau sa fiu coordonatorul unui departament din organizatia in care lucrez pentru ca voi fi nevoit sa sustin discursuri prin care sa-i mobilizez pe cei din subordine si, probabil, ca vor rade de mine.”

Fobia sociala este mai greu de constatat pentru ca stimulul fobic nu este la vedere, iar situatiile care creeaza disconfort pot fi evitate mai usor. Totusi, pentru unele persoane prejudiciile sunt destul de mari comparativ cu beneficiile.

Fobia sociala poate conduce la: izolare sociala (lipsa prietenilor sau a unui anturaj pentru petrecerea timpului liber), renuntarea la unele beneficii bine meritate dar care ar implica o expunere mai mare, dependenta de unele stimulente cu scop de dezinhibare: alcool, droguri.

“Dupa ce mai beau un pahar de vin, in mod sigur voi avea curaj sa o invit la dans.”

Din surse neoficiale reiese ca 50% din populatia lumii sufera de cel putin o fobie simpla. Fobia de avion, fobia de inaltimi, fobia de injectii etc. sunt doar cateva exemple. De aici si concluzia ca foarte multi oameni sunt prizonierii credintelor lor si a faptului ca nu cauta dovezi prin care sa le combata, mai ales atunci cand acestea produc disconfort.

Cu cat este mai mare probabilitatea de a se intalni cu stimulul fobic cu atat creste disconfortul, ajungandu-se la un stil de viata restrans. Fobia este o tulburare psihica pentru ca interfereaza cu functionarea adecvata a individului in plan profesional, personal sau in relatiile cu ceilalti.

Raportarea la stimulul fobic a condus la crearea unor subtipuri ale fobiei specifice. Conform Manualului de Diagnostic si Statistica a Tulburarilor Mentale (DSM-IV), subtipurile sunt:

- de animale - se mentioneaza daca sunt animale sau insecte, de exemplu: ailurofobia / gatofobia (frica de pisici), arahnofobia (frica de paianjeni) etc.;

- de mediul natural - inaltimi, fenomene meteorologice (furtuna, fulger, tunet), apa etc.;

- de sange, plagi, injectii - daca frica apare la vederea sangelui, a unei rani, sau a acului injectiei, de exemplu: traumatofobia (frica de a fi ranit), enetofobia (frica de ace sau de injectii)

- de situatii - daca frica apare in anumite situatii, de exemplu, la zborul cu avionul, la trecerea printr-un tunel sau pasaj etc.;

- de alt tip - de exemplu, emetofobia (frica de a vomita), nosofobia (frica de a contracta o boala), fonofobia (frica de sunete puternice, intalnita mai ales la copii).