DESPRE ANXIETATE

A n x i e t a t e a - a fost definită de P. Janet ca teamă fără obiectiv, manifestată prin nelinişte psihomotorie, modificări vegetariene şi disfuncţii comportamentale. Însăşi definiţia sugerează caracterul bazal al tulburării, fără obiect, semnificând fără obiect precizat, altfel spus t o a t e o b i e c t e l e, adică r e a l i t a t e a. Anxietatea are caracter de potenţialitate, deformând trăirea prezentată în raport cu viitorul presimţit ca ostil şi predeterminat ca atare.
Anxietatea patologică este distinctă faţă de neliniştea sau teama obişnuită, resimţită de orice subiect în faţa unei situaţii noi sau cu un grad de dificultate sporit, al cărui răsunet asupra activităţii este pozitiv (concentrare, mobilizare a forţelor).
Anxietatea prezintă următoarele caracteristici:
- este nemotivată;
- se referă la un pericol iminent şi nedeterminat, faţă de care apare o atitudine de aşteptare (stare de alertă);
- este însoţită de convingerea neputinţei şi dezorganizării în faţa pericolului;
- asocierea unei simptomatologii vegetative generatoare de disconfort somatic care declanşază astfel un cerc vicios prin care anxietatea se autoîntreţine.
Anxietatea se întâlnesşte în următoarele circumstanţe patologice: în reacţii de intensitate nevrotică şi psihotică, în neurastenii, în alte nevroze, în stării depresive, în psihoze, în sindromul de abstinenţă la toxicomani, în debutul psihozelor presenile şi demenţelor.
1. Anxietatea nevrotică – toate stările nevrotice au ca element comun prezenţa anxietăţii, care ocupă de obicei un loc important în tabloul simptomatologic. După unii autori ea îşi găseşte originea în coplilăria timpurie.
2. Anxietatea psihotică – apare fie ca însoţitor al depresiei sau independenţă de aceasta ca în schizofrenie şi psihozele organice. Ea determină perturbări vegetative majore, ale instinctului alimentar şi ritmului hipnic.
3. Raptusul anxios – poate apare în reacţii acute de şoc sau psihozei ca o izbucnire impulsivă, manifestată printr-o bruscă şi intesă accentuare a stării anxioase, bolnavul putând face tentative suicidare sau mai rar acte heteroagresive.
4. Echivalente soamtice ale anxietăţii – recunoşterea acestor semne facilitează evidenţierea anxietăţii, mai ales când participarea bolnavului dintr-un motiv sau altul, este redusă. Aceste semne sunt legate de excitarea sistemului nervos simpatic: paloarea feţei, mimică tensionată, midriază, uscăciunea gurii, valuri de transpiraţie, tremur fin al extremităţilor, tahicardie, extrasistole, jenă precordială, anorexie, crampe abdominale, diaree, tahipnee, senzaţie de constricţie toracică, micţiuni imperioase şi frecvente, insomie de adormire, creşteri tensionale, hiperglicemie şi hiperlipemie.