Cabinet Individual de Psihologie - Hritcu Svetlana Zagorka
Cabinet de psihologie
Despre
Consiliere si psihoterapie pentru adulti si copii
Workshop-uri pentru parinti
Grupuri de dezvoltare personala pentru adulti si copii
Terapie logopedica
La ce te poti astepta de la intalnirea cu mine?
Sa gasesti o persoana matura (am 50 de ani), gata sa te asculte atenta cu ambele urechi, dar si cu sufletul, care sa nu te judece, care crede cu tarie in capacitatea de schimbare, de imbunatatire a oamenilor
Sa fii ajutat sa iti amintesti cine esti sau sa descoperi cine esti
Sa facem impreuna ordine in amalgamul de ganduri si emotii al carui proprietar poate esti
Sa nu pot face prea multe in locul tau, dar sa te insotesc in drumul spre liman si sa iti semnalizez cateva variante de drum
Sa beneficiezi de experienta mea indelungata cu copiii (de peste 30 de ani), sa iti organizez o echipa eficienta de educatie (din care si tu vei face parte, obligatoriu!), daca esti parinte si misiunea acesta te face sa ma cauti
Sa-ti primesc copilul ca pe un lucru valoros, daca te hotarasti sa imi incredintezi direct spre prelucrare bunul tau cel mai de pret, si sa imi mobilizez toata diponibilitatea de specialist, mama si bunica
Ce ar trebui sa te faca sa stabilesti o intalnire la cabinet?
Senzatia ca totul devine prea coplesitor pentru tine, chiar daca pana acum te-ai descurcat cu evenimentele vietii tale
Daca treci printr-un divort sau ai suferit o pierdere majora si nu iti poti gasi linistea, nu te mai bucura prea multe lucruri, nu reusesti sa intrevezi speranta de viitor, esti mai emotiv/a decat de obicei sau, dimpotriva, ai senzatia de inghet interior si nu poti iesi singur din starea aceasta
Atacurile de panica, insomniile, lipsa poftei de mancare sau pofta exagerata, disfunctii sexuale, senzatia ca nu te mai poti baza pe capacitatile tale
Viata ta de cuplu, care e departe de ceea ce ai visat, ba chiar si-a facut loc intre tine si partenerul tau raceala, agresivitatea fizica sau verbala, iar atractivitatea sexuala a scazut sau a disparut
Daca doresti sa te perfectionezi in meseria de parinte, daca te simti depasit de situatie in misiunea de parinte sau daca ai nevoie de ajutor pentru copilul-adolescentul tau, inclusiv pentru o problema logopedica(tulburare de vorbire, de pronuntie, a scris-cititului, de intarziere a limbajului)
Daca pur si simplu esti interesat de dezvoltarea ta personala, daca doresti o mai buna autocunoastere
Ar mai fi si alte situatii care sa te determine sa suni, dar mizez pe faptul ca, daca aceste informatii vor rezona cu interiorul tau, vei suna. Nu cred in intamplare si cred un lucru: clientii cabinetului meu sunt cei care trebuie sa fie.