Agresivitatea creeaza agresivitate

Este absolut evident ca familia este unitatea de baza a societatii. In familie suntem socializati initial si legaturile cu membrii familiei se presupun a fi foarte puternice. Si totusi, statisticile releva un fenomen de-a dreptul ingrijorator: in unele tari, violenta in familie atinge, dupa unii autori, cote de pana la 10 - 20%.

Si mai alarmant este "drumul" violentei in familie: agresivitatea creeaza agresivitate, se raspandeste ca un flagel ce afecteaza toti membrii familiei.

Un adult care a fost victima abuzului parental in copilarie tinde sa-si abuzeze propriul copil/partener sau sa fie victima abuzului in cuplu. Copilul abuzat tinde sa-si agreseze atat fratii, cat si parintii. S-a constatat ca abuzarea partenerului de cuplu se asociaza cu faptul de a fi crescut intr-un mediu familial violent. Exista de asemenea o legatura intre violenta indreptata impotriva copiilor si factori precum: izolarea, conflictul marital, faptul de a fi fost victima abuzului in copilarie.
Eforturile de a iesi din acest ciclu al violentei includ incercari de a proteja victima, de a-l ameninta pe cel care comite abuzul si de a crea un climat familial normal.

Violentei in familie i se potriveste de minune observatia fundamentala referitoare la escaladarea conflictului: la agresivitate se raspunde prin agresivitate. Este o implicatie reala si dovedita in cotidian. Parintii sunt in cea mai mare masura responsabili pentru agresivitatea copiilor lor (a se vedea teoria invatarii sociale, care se potriveste cel mai bine aici). Iar parintii copiilor violenti si ai celor abuzati provin de regula ei insisi din familii in care, ca mijloc de disciplinare, se folosea pedeapsa fizica. Cei mai multi parinti care-si maltrateaza copii au un mariaj instabil, sunt incapabili sa satisfaca nevoile de dependenta ale copiilor si au probleme in a stabili legaturi empatice cu acestia. Destul de frecvent se constata chiar prezenta unor tulburari psihologice si psihiatrice in comportamentul lor.

Iata ce spune despre acesti psihopati agresivi Ara Kerestegian in Eseu despre agresivitate (1997): Legatura intre agresivitate si psihopat este atat de stransa incat face corp comun, agresivitatea fiind parca, incorporata in structura psihopatului, dupa cum psihopatul, parca este fructul agresivitatii.

E. Merill a propus (1962) o tipologie a parintilor abuzivi in utilizarea agresiunii fizice asupra copiilor pe care o redam in continuare (cf. A Neculau, 2003):
• tipul I: parinti caracterizati printr-un nivel inalt de agresivitate si care nu-si pot stapani tendintele violente, reactionand disproportionat la provocari minime;
• tipul II: parinti rigizi, care resping copilul si-l priveaza de afectiune; preocupati de propria persoana;
• tipul III: parinti pasivi, care evita sa-si exprime sentimentele si dorintele; persoane dependente, imature si capricioase, au o doza considerabila de agresivitate (dar mascata);
• tipul IV: acesti parinti sunt persoane frustrate din cauza unor dezabilitati fizice care-i impiedica sa-si sprijine propria familie; gradul accentuat de frustrare conduce la pedepsirea severa a propriilor copii.

Autor: Constanta Vasile, psiholog