Agresivitatea masculina

Inclinatia spre violenta a membrilor „sexului tare” si a fenomenului agresivitatii masculine au fost intens studiate in incercarea de a determina aspectele care declanseaza si mentin acest tip de comportament. In acest sens, o serie intreaga de cercetatori si specialisti din domeniul psihologiei si sociologiei au propus mai multe teorii si conceptii care pun accentul fie pe rolul trasaturilor de personalitate, fie pe ceea ce se poate numi comportament invatat din societate, care, cu timpul, ajunge sa modeleze anumite conduite si o tendinta constanta spre agresivitate.
Teoriile psihologice care aduc in prim plan trasaturile de personalitate incearca sa evidentieze anumite caracteristici legate de temperamentul si caracterul specific masculin.

Studiile din acest domeniu arata ca intr-o medie statistica se incadreaza agresorii care manifesta o slaba perceptie si intelegere a propriei personalitati, incapacitate de a comunica nevoile si trebuintele lor intime in relatie cu ceilalti, sentimente acute de abandon aparute din cauza unor experiente traumatizante experimentate in cursul copilariei, o lipsa de intelegere a sensului existentei etc.
Au fost identificate trei categorii principale de tipuri de personalitate inclinate spre violenta:
 Personalitatea obsesiv-compulsiva, definita de opinii moraliste rigide si de impulsuri ostile, care determina numeroase frustrari si resentimente proiectate asupra celorlalti prin explozii de furie necontrolata. Sunt autori care includ in aceasta categorie si persoanele care au o dubla personalitate. Acestia se manifesta in public ca niste persoane agreabile, manierate avand o atitudine controlata, insa devin extrem de violenti in intimitate in relatiile cu cei apropiati ;
 Personalitatea pasiv-agresiva, poate fi caracterizata de reprimari si refulari accentuate, dezinhibate, care impreuna cu consumul de alcool duc la formarea unui comportament agresiv de tip „hipermasculin” ;
 Personalitatea sadica, este caracterizata de accese de duritate si cruzime manifestate in raport cu ceilalti.
Teoriile de sorginte sociologica la care adera si multi psihologi comportamentalisti, au la baza teoria invatarii sociale. Se considera ca orice comportament, indiferent ca vorbim de agresivitate sau alt gen de manifestare, este produsul unor modele asimilate in cadrul mediului social si familial.
Agresivitatea este prin urmare invatata prin imitatie sau identificarea cu diversi membri ai familiei sau ai anturajului, devenind in timp un model comportamental „normal” si apreciat ca tinand de masculinitate si barbatie. Un copil agresat va ajunge in mare masura, la randul sau, un agresor, deoarece el creste cu convingerea ca agresivitatea constituie unul dintre cele mai eficiente mijloace pentru a-si putea impune controlul si dominatia in relatiile cu ceilalti.
Exista culturi in care agresivitatea este pusa pe acelasi palier cu desavarsirea si curajul pe care un barbat trebuie sa le dobandeasca odata cu maturizarea, ducand astfel la perpetuarea de la o generatie la alta a manifestarilor agresive si a violentei.
Legat de aceasta problematica, exista si conceptii „feministe” care apreciaza ca agresivitatea masculina este de fapt un produs al unor prejudecati sexiste care s-au format de-a lungul istoriei, gen „femeia este inferioara barbatului”.
Din punctul de vedere al acestor teorii, violenta nu mai este explicata ca o reactie a barbatului fata de o agresiune externa, ci ca o expresie a sentimentelor de autoritate si dominare ale masculinului in raport cu femininul.
Toate aceste teorii si conceptii nu pot explica pe deplin fenomenul agresivitatii masculine, deoarece agresivitatea nu este produsul unui singur factor, indiferent de natura lui, ci a unei intregi „constelatii” de factori aflati intr-o stransa corelare.

Autor: Cristian Manea, psiholog