Anxietatea de examen

Cand vorbim despre anxietate, angoasa, frica, avem in vedere stari cotidiene pe care oamenii le au in mod frecvent. In general, suntem obisnuiti cu aceste stari, care joaca diferite functii. Astfel, cand un om se intalneste cu un pericol, ajunge sa simta frica. Aceasta frica are rolul de a-l proteja, pentru ca-i ofera posibilitatea de a evalua si intelege faptul ca se afla in fata unui pericol real, pe care incearca sa-l rezolve printr-un comportament adecvat – fie un atac asupra celuilalt, fie prin fuga. Absenta starii de frica ar face ca persoana respectiva sa fie expusa intr-un mod neasteptat, sa fie incapabila sa raspunda pericolului care ii pune sub semnul intrebarii mentinerea vietii sale, autoconservarea.

Referitor la pericole, putem sa scoatem in evidenta faptul ca pulsiunile inconstiente sunt resimtite ca avand un potential primejdios, ceea ce inseamna ca realizarea lor ar fi resimtita ca periculoasa. Dar tot ele pot sa fie asociate cu dorinta, cu starea de satisfacere data de inlaturarea frustrarii. Aceasta dorinta este insotita de angoasa si anxietatea. Eul resimte starile de panica, de angoasa, de anxietate ca fiind in relatie cu un obiect care nu este real, in sensul apartenentei la exterior, ci este din realitatea psihica.
Atunci cand o persoana simte anxietate in legatura cu un examen este necesar sa analizam situatia. Sigur ca nu este un pericol care pune in evidenta autoconservarea in sensul unei pierderi vitale. Daca acel examen ar fi indiferent, am putea sa vorbim despre absenta anxietatii. Dar el nu pare sa fie resimtit ca indiferent din moment ce apare starea de anxietate. Putem chiar sa afirmam ca reusita este dorita iar esecul de evitat. Aceasta este o pozitie a Eului care ia in calcul ambele variante, atat dorinta cat si realitatea care pare a se opune realizarii simple, imediate a dorintei respective.
Cand anxietatea pare sa devina cu adevarat o problema? Cand comportamentul devine inadecvat, cand nu se mai poate face nimic. Emotia unui examen este la fel de bine o anxietate pe care o persoana o simte la un moment dat si despre care putem sa emitem ipoteza ca stimuleaza si motiveaza. Sunt momente in care timiditatea, blocajul emotional, starea de panica, dificultatile de concentrare sunt pe cale sa produca o situatie de inadaptare.
Dar aceasta este o parte mai aproape de teorie. Persoanele care sunt in terapie din diferite motive, apropiate de anxietate, stiu ca ceea ce le apare ca fiind anxietate nu este nimic altceva decat emotia naturala a unui examen. Mai mult de atat, intotdeauna am constatat ca exista o cauza personala puternica pentru care o persoana esueaza din motive psihologice sau cognitive la un examen. Situatiile cele mai frecvente, pentru generatia de peste 30 de ani, pot sa fie explicate prin urmatoarea afirmatie: „a picat examenul la medicina pentru ca a existat mereu o presiune din partea parintilor de a urma aceasta facultate”. Aceasta ipoteza si cunoasterea aspectului de cauza – efect nu satisfac foarte tare, in tratarea anxietatii. Mai este nevoie si de altceva.
Si atunci intra in scena o alta parte – „cum s-a intamplat asta?”. Daca vorbim de o scena familiala in care parintii impun unui copil sa faca ceva, aceasta scena nu are in mod logic nici o influenta asupra prezentei sale la examen, care este o alta scena. Sunt doua momente din viata intre care pare sa existe o legatura. Legatura este data de prezenta psihicului protagonistului. El este prins intr-o scena interioara, in care stabileste asociatii intre cele doua momente. Scena cu parintii poate sa fie inteleasa ca doua parti interioare in care una impune celeilalte, iar aceasta din urma se revolta. In drumul sau spre examen, el va pastra acest joc al obiectului – o parte impune celeilalte, iar aceasta se revolta, desigur, fara stirea protagonistului. Ce stie el este ca i s-a facut rau, ca a avut senzatia ca o ceata s-a asternut si nu a mai vazut nimic etc. Asa s-a manifestat revolta.

Articol realizat de Claudiu Ganciu, psiholog
Cabinet Individual de Psihologie - Claudiu Ganciu