Psihanaliza legaturilor, autismul – in sfarsit o terapie?

Dincolo de o modalitate de adaptare a copilului autist la societatea moderna, nu putem vorbi in momentul actual de o terapie. Psihanaliza insasi pare destul de neajutorata in fata autismului. Diferite orientari terapeutice propun diferite moduri de rezolvare a situatiei autiste. Atat diagnosticul cat si abordarea par sa puna pe toata lumea – psihologi, psihiatrii, profesori, parinti intr-o situatie de neajutorare si de pesimism. Speranta ca un copil autist poate prin ABA sa fie integrat este mai mult o speranta sociala decat o abordare psihoterapeutica. Aceasta nu inseama ca ABA sau alte metode nu au rezultate, ci ca nu isi propun sa fie o terapie, ci o adaptare. Adica, ai o durere de dinti si obtii cele mai bune rezultate prin tratarea durerii respective, dar fara sa vindeci caria.

Fara sa acord o atentie speciala autismului am intalnit unele experiente care par, timid, sa propuna mai mult decat o adaptare si anume sa fie o psihoterapie. In 2008, Rosa Jaitin, in cadrul unui atelier de Terapie Familiala Psihanalitica, afirma ca pentru un copil autist este nevoie de 3 generatii. Adica facea referire la urmatoarea ipoteza – ca in formarea autismului exista o transmitere transgenerationala. Astfel, autismul, ca orice simptom, raspunde la un conflict care se gaseste in conflictele inconstiente din legaturile familiale. Asadar, simptomul este un raspuns la o nevoie a familiei de a-si cauta propria individualitate si propria sanatate. La momentul respectiv nu era decat un continut al unui atelier, frapant intr-un fel prin fermitatea si exactitatea lui, un pic provocator prin continut.

Ulterior, conceptul de ritm pe care l-am considerat ca parte integranta din viata cuplurilor cu care lucrez era justificat si de studiul desfasurat de Haag pe copiii autisti, care relata despre situatia intragenerationala si intergenerationala a copiilor autisti. Haag facea referire si la perioada intrauterina in care copilul intra in relatie cu sunete si zgomot.
Pentru a respecta principiile legaturii si a faptului ca un copil autist apare in urma legaturilor de cuplu si familie, in familia respectiva s-ar presupune ca familia sa participe impreuna cu copilul autist la terapie. Dar acest lucru este destul de dificil.

Totusi, este necesar sa nu uitam un lucru – functionarea psihologica a copilului autist se face in aceeasi topica cu a celorlalti oameni. De ce este dificil pentru un parinte sa participe alaturi de copilul lui? Pentru ca sunt mai dificile continuturile date, pentru ca tendinta este de a incredinta copilul? Cu toate acestea familia poate sa fie un raspuns la functionarea autista. Este un efort pe care familia il poate face cu o frecventa saptamanala sau bilunara.

Aceasta abordare nu exclude alte abordari sau alte modalitati de lucru. In jurul copilului autist se construieste un neo-grup format din familie si din echipa de psihoterapeuti. Printr-o echipa se intelege doua sau trei persoane care au o formare adecvata. Acest mediu, neo-grup, permite un lucru care la prima vedere poate parea contradictoriu – ascultarea autistului. El are un discurs similar, dar diferit, imposibil de inteles in termenii rationali si ai logicii date. Pentru a fi inteles, este posibil, sa aiba nevoie de o ascultare obisnuita dar diferita.

Aceasta modalitate de lucru este mult mai apropiata de ceea ce se petrece in cazurile de autism si in ceea ce priveste conceptul generic de psihoterapie. In afara de acest lucru, cred ca experienta ulterioara isi va spune din plin cuvantul in privinta modului in care vor evolua aceste cazuri, cum se va dezvolta aceasta varianta de lucru si in ce orase se vor constitui astfel de echipe specializate.

Articol realizat de Claudiu Ganciu, psiholog
Cabinet Individual de Psihologie - Claudiu Ganciu