Tu nu poti!

Exista un antrenament al copilului in ”tu nu poti„ care este transmis prin mediu.
Cum poti evita acest lucru?
Numerosi adulti se plang ca nu reusesc sa fac unele lucruri pentru care sunt suficient de pregatiti. Psihoterapia ii aduce fata in fata cu aceasta neputinta si cu posibilitatea de a o analiza.
Ce este atunci aceasta situatie? Este una in care un obiect intern functioneaza ca o stare de interdictie a facutului – se ocupa de a spune in permanenta ”tu nu poti”. Nu poti sa ai o relatie, nu poti sa te descurci profesional, nu poti sa ai prieteni sau oricare generic ”nu poti” pe care o persoana il poate vedea in jur ca posibil.

Acest ”tu nu poti” uneori atinge si apartenentele de sex – tu nu poti sa ai copii, tu nu poti sa ai contacte sexuale, tu nu poti sa fii barbat, femeie la extrem.
Vom regasi aceasta imagine a lui ”tu nu poti” in legaturile familiale, in transmiterea generationala de la parinti la copii.
Uneori (mai ales in cazul barbatilor) este o cerere a mamei pentru dependenta de un adult a copilului. De obicei aceasta situatie se bazeaza pe un anumit deficit fizic care este exploatat la maxim si care este accentuat pana la a fi receptionat ca foarte important – indiferent daca vorbim de o operatie fara risc sau de o disfunctie auditiva, vizuala etc.
Sprijinit pe aceasta situatie parintele, pentru a se asigura de iubirea copilului ii accentueaza starea, el insusi fiind cu adevarat ingrijorat de starea de sanatate a copilului.
La femei este mai putin cazul de boli fizice, ci mai mult de o apartenenta in sine la sexul feminin. Pentru ca esti fata, este cam slaba fizic, intelectual etc.
Mama transmite acest ”tu nu poti” prin diferite pozitii. In mod obisnuit apare la fata o specializare – ajunge sa stie foarte bine un lucru pe care mama il defineste ca posibil, in timp ce celalalte sunt excluse si neglijate la nivel de ”neputinta”. Spre exemplu, tu poti sa inveti sau tu poti sa gatesti iar celelalte lucruri sportive, sociale etc. tu nu le poti face spre deosebire de colegii tai. Este aici o percepere inconstienta, a mamei, a sexului feminin ca fiind ”neputincios”, iar daca copilul nu are suficienta forta sa se revolte, ramane prins in acest ”tu nu poti”.
Parintii isi transmit astfel propria lor incapacitate, anxietate, nevoie. Este necesar ca ei insisi sa isi analizeze neputintele si anxietatile pentru a putea sa intrerupa transmisia generationala. La randul lor acestea au fost in mediul in care au crescut si au fost generatoare de o anumita insuficienta. Transmiterea de la o generatie la alta a unor medii de baza si a unor axiome, pe care psihoterapia reuseste sa le analizeze si sa le aduca din fond in forma, adica din functia lor de axioma care nu se discuta si nu se negociaza, care nu poate sa fie altfel, trebuie sa fie intr-o forma de discurs care sa fie auzit, interpretat, inteles, modificat.
Schimbarea este posibila atunci cand aceste axiome care formeaza spatiul de baza al educatiei si personalitatii fiecaruia reuseste sa fie adusa intr-un plan al discursului care poate sa fie formulat. Schimbarile fara modificarile acestor axiome sunt imposibile. Dar care ar putea sa fie aceste axiome? Ramane fiecare sa raspunda la ele.

Autor: Claudiu Ganciu, psiholog
Cabinet Individual de Psihologie - Claudiu Ganciu