Teama de esec

Sunt persoane care refuza sa se angajeze intr-o actiune de teama unui esec. Prefera sa nu faca nimic, decat sa se expuna riscului de a esua. Pentru ei esecul nu este doar un episod neplacut, insa trecator, ci este sinonim cu o tragedie, cu respingerea din partea celorlalti.
Esecul face parte din viata, el nu are nimic rusinos sau injositor. Statistic vorbind, cu cat ne straduim mai mult, cu atat sansele de reusita sunt mai ridicate. Daca renuntam sa mai vedem esecurile ca ingrozitoare si distrugatoare, vom deveni mai indrazneti si vom reusi sa ne facem viata mai frumoasa, mai indrazneata si mai palpitanta.

Esecurile sunt adesea sursa de invatare si, de ce sa nu recunoastem, contribuie mult la formarea caracterului nostru.

Prefer sa nu fac nimic decat sa risc sa nu iasa perfect
Perfectionismul le determina pe unele persoane sa ezite, adesea, inainte de a actiona. Daca nu fac nimic, ei sunt siguri ca nu fac greseli. Dar aceasta inactivitate este, probabil, cea mai mare greseala pe care ar putea-o face.

Acest comportament poate avea origini diferite. Cea mai frecventa este frica de a deceptiona, de a pierde stima sau dragostea persoanelor dragi. Unele persoane cred ca traiesc intr-o lume intransingenta, unde eroarea nu este permisa si unde doar perfectiunea iti permite sa fii apreciat si valorizat. Alte persoane au fost crescute in cultul prestigiului si al superioritatii, facandu-si o idee inalta despre ele si despre ascendenta lor si percep mediocritatea ca pe o amenintare periculoasa pentru imaginea lor distinsa. Altele cred ca imperfectiunea si eroarea sunt foarte rusinoase si ca le devalorizeaza in plan personal.

“Oricum nu mi-ar aduce nimic bun”.
Starile depresive sunt, adesea, marcate de o descurajare accentuata, de sentimentul ca nu mai ai la ce sa te astepti bun. Chiar si putinele activitati in care se implica un depresiv par in ochii acestuia fade si lipsite de interes.

Anticiparea negativa a rezultatului actiunii este exagerata, persoana in cauza dandu-si seama de aceasta doar prin angajarea in activitate, in ciuda lipsei de zel.
Letargia si apatia conduc la pasivitate cronica, persoanele nu gasesc forta necesara pentru a intreprinde ceva, pentru ca nu gasesc nici o satisfactie. Pentru aceasta, putem exersa programandu-ne activitati, pentru care vom stabili experimental ratele de satisfactie scontate si reale. Sau putem sa ne oferim mici recompense pentru sarcinile mai putin placute. Suferim de nehotarare si pasivitate din cauza unui sentiment profund de zadarnicie.

Articol realizat de Valentina Andrei, psiholog
Cabinet de psihologie - Andrei Valentina

..