Ce-si doresc copiii?

Una dintre cele mai importante descoperiri din ultima vreme se refera la ceea ce-si doresc de fapt copiii pentru ei insisi. Pe primul loc se afla iubirea neconditionata. Isi doresc niste parinti care sa-i sustina permanent. Copiii isi exprima nevoia de iubire neconditionata prin diverse feluri: "Sa fiu iubit indiferent de ceea ce fac", "Sa simt o stransa legatura cu parintii mei", "Sa simt ca parintii mei ma accepta asa cum sunt".
Copiii isi doresc sa aiba o buna comunicare cu parintii. Asta presupune o interactiune profunda si nu mult timp petrecut pe chestiuni superficiale. Pentru ca rareori li se acorda atentia de care au nevoie si masura timpului petrecut alaturi este esentiala.

Nevoia de a gasi modele in familie este un element care reiese din analiza fiecarui copil. Ne nastem cu nevoia de modele. Ciudat ca nici un psiholog n-o mentioneaza, indiferent de piramida, reteaua sau spirala in care se reprezinta sistemul nostru de nevoi. Cu toate acestea, ea se manifesta de foarte timpuriu si, mai mult, are o influenta foarte mare, de cele mai multe ori, inconstienta, asupra evolutiei noastre si a alegerilor pe care le facem in viata. Se stie ca bebelusii au tendinta de a imita mimica fetelor pe care le vad. In mod automat, cand cresc, imita gesturi sau atitudini ale adultilor. Vine aceasta dintr-o nevoie de modele, din incercarea de a ne defini personalitatea, prin incercari, singura cale intuita in acel moment al vietii noastre fiind copierea tiparelor comportamentale accesibile.
O alta doleanta starnita in fiecare copil este apropierea emotionala fata de familiile lor. Ei se simt adesea izolati de ceilalti membrii ai familiei si au nevoie de un sentiment mai puternic de unitate, securitate si de intelegere. Isi doresc o mai mare loialitate in cadrul celulei familiei.
Cunostintele pe care le detin imi permit sa vorbesc cu mai multa certitudine despre o paralela dintre familia clasica si familia pe care copiii o surprind adesea incompleta, uneori multigenerationala si alteori fara granite. Nevoile copiilor satisfacute partial in familie sau satisfacute in afara ei, duc la traversarea celulei de baza, flexibilizand-o pana acolo incat fiecare copil isi compune liber si pragmatic "familia" compunand-o din acele personaje care au o rezonanta cu nevoile lui afective.
Renuntarea altruista in fata pulsiunilor si a nevoilor afective nu pare a fi la aceasta varsta o conditie de mijloc de a depasi narcisismul. Incercarea Eului de a face fata pericolelor interne si externe, intervenind activ pentru a schimba conditiile din lumea inconjuratoare este inca aproape imposibila la aceasta varsta. Cea mai mare temere a celor mai multi copii, este ca parintii sa nu divorteze. Ei doresc sa-si vada parintii exprimandu-si un respect mai profund si iubire reciproca. Unii copii sunt chinuiti de griji privind violenta, saracia si abandonul. Majoritatea traiesc cu aceasta suferinta si teama prin care se stabilesc legaturile cu parintii si ceilalti membrii ai familiei.
S-ar putea sa nu aflam niciodata cum reactioneaza copiii nostri la aceste probleme, dar trebuie sa ne asiguram ca le oferim caminul si relatiile personale satisfacatoare in functie de nevoile lor profunde, avand grija sa existe o baza potrivita, un exemplu condensat pentru viitorul lor, pentru momentul cand vor pleca de acasa si vor patrunde in lumea adultilor ce-si vor creea la randul lor un camin, o familie.

Cabinet Individual de Psihoterapie - Delia Ciobancan