Familia si tiparele de atasament: "Aschia nu sare departe de trunchi"

Modul de a relationa al indivizilor se formeaza prin intermediul sistemului de atasament, adica al relatiei pe care a stabilit-o, inca de cand era bebelus, cu persoanele semnificative din viata sa, al raspunsurilor si reactiilor adultilor la sesizarea nevoilor sale. Acest sistem se dezvolta pe durata primului an de viata, si, desi foarte rezistent la schimbare, se poate modifica, pe masura ce copilul devine adolescent si adult, prin intermediul experientelor de viata viitoare si al persoanelor cu care stabileste conexiuni.

John Bowlby a fost cel care a creionat diversele tipuri de atasament pe care le poate dobandi o persoana, afirmand faptul ca, cel mai benefic pentru copil, este atasamentul securizant. Acesta se refera la capacitatea micutului de a astepta sa i se satisfaca nevoile, de a sti ca parintele sau figura primara de atasament este acolo si va raspunde nevoilor sale. Vorbim deci, despre parinti implicati (hiperprotectivi), care inteleg ca fiul lor are nevoie, in egala masura, ori mai mult, de ingrijiri de ordin psihologic decat fiziologic. Un copil echilibrat va dori foarte repede sa exploreze mediul pentru ca va avea o baza de siguranta. Adultul va fi acolo sa il ajute daca nu va reusi, il va gratifica pentru succesul sau si, in niciun caz, nu ii va taia aripile, nu il va invalida ("Iti leg eu sireturile, tu esti prea mic","Apas eu ca tu nu stii").

Cu totii cunoastem parinti care se preocupa de starea de bine a noului nascut, sa fie hranit la timp, schimbat, sa aiba un patut confortabil, dar care ignora importanta atingerilor, a mangaierilor, a momentelor impreuna. In aceasta categorie intra aceia care cred ca este indicat sa isi sarute copiii in somn, sa isi arate afectiunea in acest fel, de teama de a nu ii rasfata excesiv, de a nu le surprinde ’’punctele slabe.’’ A se vedea cazurile copiilor institutionalizati, unde un asistent maternal nu poate decat sa ii schimbe si sa ii hraneasca, neavand timp sa comunice afectiv cu ei. Din pacate, un parinte urmarit de propriile traume din copilarie, un adult care, la randul sau, a fost un copil putin privilegiat, nu va fi capabil sa raspunda decat rar sau inconsistent cerintelor copilului care devine angoasat, disperat, abuzat psihologic, de parca nu ar fi fost de ajuns impactul venirii pe lume, al separarii de uterul matern.

Exista parinti carentati educativ, financiar, toxici din punct de vedere cognitiv si comportamental pentru copiii lor, femei care nu au fost pregatite sa ramana insarcinate pentru ca ar fi vrut sa se mai ocupe de ele insele o vreme, adulti al caror copil interior inca se afla in cautarea afectiunii, parinti care aleg sa aduca pe lume un copil din diferite considerente sociale sau religioase.

Un copil foarte cuminte, prea cuminte, care nu isi solicita parintii, care e multumit sa stea tot timpul in patut, este un copil nesigur, obisnuit sa nu ceara pentru ca nu i se va da, un copil nestimulat. In aceeasi categorie intra si copilul anxios, care plange tot timpul, vesnic nemultumit, care, probabil, are o mama absenta, nepasatoare, depresiva sau neglijenta care nu intelege nevoia lui de fuziune, de a-i simti mirosul (Incercati, atunci cand lipsiti pentru cateva momente din camera copilului, sa ii oferiti o esarfa, un obiect personal ce contine mirosul mamei).

Tiparele de atasament nesigur sunt: anxios-evitant, anxios-rezistent si ambivalent. Acestea sunt cauzate adesea de aparitia unui frate mai mic, de schimbarile locuintei, gradinitei, scolii, de divorturi/decese in familie, parinti alcoolici, abuzivi, izolati, de inlocuirea mamei cu bona, etc. Adultul cu atasament anxios-evitant va transfera acest mod de relationare insusit in copilarie, si in cadrul relatiilor cu sexul opus si nu numai. In general, are expectatii negative de la ceilalti (foarte des este acuzat de neimplicare in cuplu), teama de intimitate pentru ca nu a vazut in familie cum sa fie dragastos, respinge reuniunile sociale, familiale.

In ceea ce priveste adultul anxios-rezistent, putem spune ca tinde sa fie abuziv intr-o diada, ca acapareaza totul, poate deveni foarte suspicios, gelos. Luati exemplul copiilor care plang foarte mult atunci cand pleaca mama, iar la venirea ei, desi se bucura, isi doresc sa o pedepseasca pentru absenta, si devin ambivalenti: nu doresc sa o piarda din nou, dar raman suparati pe ea.

Mai sunt copiii cu atasament dezorganizat, cei care sunt indiferenti sau adezivi cu strainii, care se comporta cu acestia la fel ca si cu parintii, care se afla intr-o permanenta cautare a afectiunii. Ei nu prezinta pattern-uri de comportament organizat, au strategii care esueaza, lasand sa se vada teama si dezorientarea in mediul proximal. Este nevoie ca ei sa stie ca pot sa planga, ca este normal si indicat sa isi elibereze furia, iar mama si tata ii vor iubi neconditionat (Atentie la mesajele subliminale si, cu atat mai mult, la cele clar exprimate de tipul ’’Nu ai voie sa plangi/Baietii nu plang/Copiii cuminti nu plang/ Esti rau pentru ca…’’. Ei le vor introiecta si, astfel, vor deveni piedici in exprimarea ulterioara a emotiilor.).

Asadar, felul in care le prezentati lumea fiilor dvs, va determina maniera lor de a se raporta la sine si la mediu.

Articol realizat de Gabriela Gusoi, psiholog
Cabinet Individual de Psihologie - Gusoi Gabriela