Legatura dintre Personalitate si Cancer

In urma studiilor si cercetarilor legate de legatura dintre tipul de personalitate si cancer, Hans Eysenck şi Michael Eysenck, „demonstrează concludent că între personalitate şi boală există o legătură reală şi că stresul contribuie într-adevăr la instalarea cancerului”. Tipul de personalitate al fiecaruia predispune la îmbolnăvirea de cancer, dar si boala canceroasă influenţează, modifică personalitatea celui aflat în această situaţie.
Cu certitudine, cancerul – maladie care se asociază cel mai adesea cu ideea de situaţie în care viaţa este pusă în pericol sau chiar cu ideea că această boală câştigă întotdeauna şi, ca urmare, persoana aflată în această situaţie sfârşeşte după o îndelungă suferinţă prin deces – determină modificarea personalităţii persoanei în cauză. Personalitatea bolnavului de cancer se conturează şi se construieşte în funcţie de personalitatea pe care individul a posedat-o anterior îmbolnăvirii, de vârsta, sexul, cultura, contextul social şi economic în care trăieşte acesta. Trebuie să avem în vedere şi sistemul de educaţie medicală şi de îngrijire oferit acestei categorii de bolnavi, de asemenea contextul familial şi climatul afectiv-emoţional în care trăiesc şi sunt îngrijite aceste persoane.
C. Enăchescu este de părere că „orice boală, indiferent de natura sa (somatică, psihică sau psihosomatică), este însoţită de o anumită stare de spirit a bolnavului, care se concretizează în psihologia bolnavului” .
Elisabeth Kübler-Ross a studiat psihologia bolnavului de cancer şi modificările acesteia, începând din momentul şocului aflării diagnosticului, până în faza terminală a bolii.
Cercetările sale evidenţiază existenţa a cinci stadii prin care trec bolnavii de cancer din momentul aflării diagnosticului: 1. „faza de negare”, în care diagnosticul stabilit este refuzat ca nefiind cel real;
2. „faza de frică”, în care anxietatea invadează bolnavul, în legătură cu diagnosticul şi pronosticul bolii;
3. „faza de tocmeală”, în care bolnavul încearcă diferite formule de rezolvare colaterală a afecţiunii sale;
4. „faza de depresie”, ca o decompensare reactivă şi de epuizare a mecanismelor de apărare a Eu-lui bolnavului, cu instalarea unei stări depresive;
5. „faza de acceptare”, când bolnavul dezarmează, acceptând resemnat împlinirea destinului .
Şi alţi cercetători sunt de părere că odată ce diagnosticul este comunicat bolnavului de cancer, acesta prezintă, cel mai adesea, o serie de răspunsuri adaptative, cum ar fi: şoc/neîncredere; negare imediată şi parţială; mânie, revoltă; anxietate; depresie. Şi, de asemenea, o serie de răspunsuri maladaptative: negare excesivă; disperare şi depresie; căutarea de terapii alternative.
Boala canceroasă se însoţeşte de o modificare a dispoziţiei emoţional-afective sau chiar de reacţii secundare de tip nevrotic. Deşi bolnavul de cancer nu este şi nici nu trebuie considerat în primul rând o persoană bolnavă psihic, el este totuşi o persoană care prezintă o serie de tulburări psihologice.